Mi-e dor. Şi-n dorul acesta se crapă de ziuă…
E bine pur şi simplu. Lumina, răzbind sau nu prin vintrele zilei, contează mai puţin. Dorul e neliniştea flămândă care mă împacă. Numai să-l pot destăinui şi să nu deranjez. Sună distant ce spun, ca şi cum sub tălpi indiferente se frâng răscolite cuburi de gheaţă. Zdrobirea, tălpile, gheaţa… Mi-e dor, aşa am învăţat să fiu. E o bucurie ce aş vrea să nu mi-o refuz.
