hienele vârstei muşcă, rup carnea
în euharistii neintuite
călător între două mirări,
părinte/copil, fracţie conjuncturală
–– tată – amforă, fiu – ancoră ––
pendulez ideatic în jocul de-a viaţa-ascunselea
şi mi-e dor şi surâd, ochii bătuţi în cuie ţintuindu-mă
şi frântă de tremur îmi e sărutarea
pe dinăuntru,
sparg cimentul certitudinii cu o alta,
îndrăzneală imediată, protocol al rutinei
această nerostire la timp
supralicitez în gol – când e să fiu sincer –,
uit să-mi revendic îmbrăţişările,
devin chirurg, operez fără anestezice
peşte, memorie a peştelui, pradă, prădător
ca un circuit în care apele
doar stau de vorbă amintindu-şi
capătul lumii
şi fiecare clipă e un pat de moarte
delicatele noastre înfrângeri, importantele noastre izbânzi
stau aliniate în faţa plutonului de execuţie al inimii
când inima-i tăcere tradusă greşit
şi dragostea, ca mersul pe bicicletă,
şi dumnezeu e cercul, şi dumnezeu e pedala
şi noi, bătrâni simpatici, amnezici,
din teama de accident,
evităm să mai trecem, iubito,
pe roşu
