mi-a braconat o bătaie de inimă femeia în ie.
să nu râzi! în rănile cuvintelor femeia nu ţipă.
ape dulci chicotesc despre val,
despre peşti şi tristeţi fără mal.
ah, extrem de banal! urlă poeţii fibrelor optice,
fire nerăsucite de cânepă sunt cromozomii clipei,
caierul gândului acesta nu-şi recunoaşte siajul,
punctuaţie în lumină sunt
păsările întoarse-n pământ.
şi îmi amintesc şi tac,
cum desene naive zboară spre tâmple,
copiii mei cum respiră, râd, fug, dansează,
şi merg pe vârfuri când tati visează.
şi îţi amintesc şi taci
câmpul rotund suferind pe sub maci.
