Întind venele să fac o praştie împotriva zborului.
În coşul pieptul îşi fac păsări cuibar şi umbrele se ouă a mirare.
Tata e un mecanism cu roţi zimţate, în cer cresc dinţi de lapte.
Pe la încheieturi, ursa mare îi forţa osiile,
Articulaţiile păreau lumină răsucind oasele în caiere.
Ca pâinea caldă, mâinile-i crăpate scoteau aburi
În răni proaspete.
Îmi imaginez că braţe nu am, în coşul pieptului se cască golul.
Zvonesc bătăi de inimă să creadă lumea că suntem vii
Şi pete de cerneală se dau amintiri.
Tata a îmbătrânit. Şi-a rupt roţile, ochii mi se închid cu ai lui.
Într-o ultimă partidă de şah, îi împrumut o gleznă.
Lăsând privirea în urmă,
Răsturnam masa, acopeream oglinzile.
