dan tristian

d a n   t r i s t i a n

————— • —————

- Născut în Vulcan, Hunedoara, noiembrie 1977;

- Debut în Symposion, supliment de cultură editat de cotidianul 24ore, Iaşi,  – Anul XIV, nr. 3953, Miercuri 11 iunie 2003

- Flacăra lui Adrian Păunescu, Anul III, nr. 29, 17 iulie 2003;

- Revista Scrisul Românesc, Craiova, septembrie 2003;

- Debut în volum Duminica Sinelui, editura Scrisul Românesc, Craiova, 2003;

- Revista de cultură poetică Poezia, Anul X, nr.2 (Poezie și melancolie), nr.4 (Poezie și materie), 2004;

- Antologiile de cenaclu Virtualia, nr.1, nr.3, nr.4, nr.5, nr.9 editura Pim – Iaşi;

- Volumul Întorcând privirea, editura Pim, Iaşi, iulie 2004;

- Mileniul 3, supliment de cultură editat de publicaţia Drum, Roşiorii de Vede, Anul I, nr. 1, iunie 2005;

- Volumul Umblet, editura Măiastra, Târgu Jiu, mai 2007;

- Zona Interferenţelor Poetice, Bucureşti, Nr.5-6, septembrie 2008.

————— • —————

• Student la Facultatea de Istorie şi Filosofie din Craiova, Dan Tristian – nume simbolic! – pare să fie hărăzit unui destin liric de excepţie, prin originalitatea timbrului şi prin ineditul expresiei, chiar dacă, în discursul său, se mai resimt, discret, adânc depozitate în subconştient, unele ecouri din Arghezi şi Nichita Stănescu. Dan Tristian profesează o poetică a durerii, al cărei simbol tutelar rămâne Christ, într-o poezie metafizică, în care filosofia existenţialistă îşi spune, în mod evident, cuvântul, prin dimensiunea ontologică şi printr-un intens dramatism. Discursul liric este profund şi interiorizat. Poetul îşi propune o explorare a sinelui, a eului cel mai adânc al personalităţii, dar trebuie să evite, cât mai mult cu putinţă, tonul filosofard şi să nu uite, niciodată, că poezia este – aşa cum spunea Heidegger – rostire esenţială. Ovidiu Ghidirmic, octombrie 2003

————— • —————

• întorcând privirea este o radiografie a clipei, doar o restituire sentimentală. autorul, refuzând a supravieţui clipei ce ar trebui să-i bată în piept, mai moare puţin în ideea obsesivă de a se întoarce în trecut şi de a-l abandona totodată vremilor ce vor să fie. e o renegare setea de a muri, aproape vis. ca o poruncă interioară, un fatum recrudescent descrie limita evaziunilor sentimentale în zborurile neînţelese ale vinovăţiei ce nu-şi află rostul decât… întorcând privirea. cristina liţoiu, întorcând privirea

————— • —————

• Totdeauna, reflexia omului, a artistului în mod particular, a fost îndreptată spre exterior, nemaiexistând distanţă între aici şi acolo. Subiectul vorbitor, Dan Tristian, din “închipuiri caudine” ne propune, ca un iniţiat ce este, adevărate tulburări ale rostirii poetice, deşi, “în al nouălea cer în grevă / cuvintele nu mai fac dragoste / e carnal de târziu”. Neliniştile poetului sunt secvenţe ale dedublării personalităţii: în timp ce scrie, el îşi aude eul spunând alt poem, dând naştere, astfel, unei tensiuni semnificative sub aspectul simţirii şi al gândirii. Vă las, aşadar, plăcerea şi curiozitatea de a vedea, “cu ochiul pătat de pământesc” (Kafka), această “maladie secretă” (Baudelaire) care sunt tristele lui Dan Tristian. Vasile Proca, Revista “Poezia”, nr. 2/2004