Debut • Student la Facultatea de Istorie şi Filosofie din Craiova, Dan Tristian – nume simbolic! – pare să fie hărăzit unui destin liric de excepţie, prin originalitatea timbrului şi prin ineditul expresiei, chiar dacă, în discursul său, se mai resimt, discret, adânc depozitate în subconştient, unele ecouri din Arghezi şi Nichita Stănescu. Dan Tristian profesează o poetică a durerii, al cărei simbol tutelar rămâne Christ, într-o poezie metafizică, în care filosofia existenţialistă îşi spune, în mod evident, cuvântul, prin dimensiunea ontologică şi printr-un intens dramatism. Discursul liric este profund şi interiorizat. Poetul îşi propune o explorare a sinelui, a eului cel mai adânc al personalităţii, dar trebuie să evite, cât mai mult cu putinţă, tonul filosofard şi să nu uite, niciodată, că poezia este – aşa cum spunea Heidegger – rostire esenţială. Ovidiu Ghidirmic, octombrie 2003
————— • —————
Mulţumiri Mariei Prochipiuc pentru sprijinul acordat.
————— • —————
• Ilustraţia grafică: MĂDĂLINA BRĂTEANU
